Noutăți

Daruri de Crăciun pentru copiii din Valea Ierii și Gârde

Clubul Rotary Cluj-Napoca a continuat și în aceste zile premergătoare Sărbătorilor de iarnă o frumoasă tradiție inițiată în urmă cu mulți ani și anume, aceea de a oferi daruri de Crăciun copiilor din Valea Ierii. În ultimii trei ani, celor care au fost și sunt beneficiarii acestei acțiuni de suflet li s-au adăugat și copiii din satul Gârde, Comuna Bistra, din Județul Alba. Acțiunea rotariană s-a petrecut în 18 decembrie, la Școala din Valea Ierii, respectiv Grădinița din Gârda.

Darurile au constat, în funcție de vârstă, din jucării, dulciuri și rechizite școlare, la care, pentru Școala din Valea Ierii s-a adăugat o orgă electronică pe care învățătorii, profesorii și elevii și-au dorit-o.

La Valea Ierii s-au deplasat șase rotarieni conduși de președintele clubului, dl. Adrian Mircea Pop, care au fost întâmpinați de învățători, profesori și elevii claselor I – VIII, cei mai mititei lipsind din cauză de… răceală. În total, școala numără astăzi 34 de elevi. Ca de obicei, pe grupe de vârstă, copiii au pregătit câte un mic „concert” alcătuit din colinde inedite, învățate anume pentru acest eveniment. A fost o atmosferă emoționantă și caldă, bucuria celor mici fiind evidentă.

La Gârda, la fel cum s-a întâmplat în ultimii 3 ani, la grădinița din sat unde sunt înscriși 16 copii s-au deplasat doi colegi rotarieni, cu daruri asemănătoare celor oferite la Valea Ierii. Nu a lipsit nici aici micul „program artistic”, iar bucuria primirii cadourilor a fost, ca de obicei, impresionantă. Ca un fapt divers, „moșul” nu a fost informat, dar în zilele-săptămânile următoare va completa darurile de Crăciun cu un… aspirator de praf, indispensabil menținerii curățeniei în școala care, de altfel, arată foarte bine, fiind complet reabilitată.

Acțiunea clubului Rotary Cluj-Napoca nu reprezintă un gest ieșit din comun. El face parte din ceea ce Rotary International și-a propus să realizeze încă de la începuturile sale, acel ideal de a se pune mereu în slujba comunității în care trăiește, dar emoția tuturor și, mai ales, bucuria copiilor în relație cu evenimentul pe care îl așteaptă cu nerăbdare în fiecare an sunt trăiri care merită cu deosebire amintite și apreciate.


Serbările Iernii Rotary 2025 – ediția a XVIII-a

Vă invităm să fim din nou împreună pentru o cauză ce aduce alinare și sprijin real celor aflați în nevoie!

Clubul Rotary Cluj-Napoca organizează ediția a XVIII-a a evenimentului caritabil „Serbările Iernii – Rotary 2025”, joi, 4 decembrie, ora 18:30, la Auditorium Maximum (str. Mihail Kogălniceanu nr. 5).

Seara va debuta cu premierea elevilor cu rezultate excepționale la competiții naționale și internaționale, realizată cu sprijinul Centrului de Excelență Cluj, precum și a câștigătorilor Concursului de Eseuri „Școala Ardeleană în context European”, organizat sub egida Academiei Române.

Momentul artistic principal va fi recitalul susținut de Alexandru Tomescu (vioară Stradivarius Elder Voicu) și Dragoș Ilie (chitară clasică), care vor interpreta programul „Rapsodiile”, cu lucrări de:
George Gershwin – Rhapsody in Blue
George Enescu – Rapsodia Română nr. 1 în La major,
George Enescu – Rapsodia Română nr. 2 în Re major, op. 11

Biletele se pot achiziționa online: https://www.bilete.ro/serbarile-iernii/

Întregul beneficiu obținut din vânzarea biletelor va fi donat integral pentru dotarea cu aparatură medicală a Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din Sânnicoară.


Rezultate RotaRUN for Charity și Global Grant Oncopediatrie 2

Fondurile adunate prin proiectele noastre, inclusiv RotaRun for Charity, ediția 2025, împreună cu sponsorizările și donațiile primite, dar și finanțarea de către Fundația Rotary International, printr-un Global Grant, au făcut posibilă această reușită.

Mulțumim pe această cale:

– Fundației Rotary International
– Districtului nostru Rotary District 2241 România și Republica Moldova și doamnei Guvernator 2024-2025 Mihaela Vlad
– Rotary Club Kortrijk Groeninghe, Belgia – District 2130
– Rotary Club Milano Manzoni Studium, Italia – District 2041
– Rotary Club Bari Ovest, Italia – District 2120
– Rotary Club Milano Cordusio, Italia – District 2041
– Rotary Club Pécs, Ungaria – District 1911
– Rotaract Cluj-Napoca

Mulțumim participanților și sponsorilor RotaRun! Împreună am reușit să transformăm generozitatea în condiții mai bune pentru micii pacienții tratați, pentru care niciun efort nu e prea mare.

Mulțumim Managerului Institutului Oncologic “I. Chiricuță” din Cluj-Napoca Dr. Cătălin Vlad și întregii echipe de la Secția de Oncopediatrie condusă de Dr. Rodica Cosnarovici pentru dedicare și profesionalism.


RotaRUN for Charity, sâmbătă, 26 aprilie 2025

În anul 2023, Clubul Rotary Cluj-Napoca a propus demararea unui proiect prioritar, pe durata a mai mulți ani, de susținere a dezvoltării Secției de Oncopediatrie al IOCN ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.
Proiectul din 2023 a constat în dotarea cu mobilier specific a spațiului utilizat pentru pregătirea și administrarea tratamentului oncologic în oncopediatrie (sala de tratament și compartimentul de terapie intensivă) și reabilitatea Secției cu paturi pentru 41 de pacienți și de asemenea lucrări ample de refacere a Secției cu instalații, zugrăveli, pardoseală, la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital, în valoare totală de 348626 lei.

Pentru continuarea acestui proiect prioritar, următoarea etapă constând în dotarea cu 24 de paturi, 33 de noptiere și finisajele aferente, la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital a Secției de Oncopediatrie, precum și pentru etapele următoare dedicate altor necesități și dotări ale IOCN ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, inițiem Proiectul RotaRun for Charity.

RotaRUN for Charity este un eveniment caritabil prin intermediul căruia organizatorii adună resurse financiare necesare pentru faza 2 a proiectului de reabilitare a secției de OncoPediatrie a IOCN ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

50 RON din fiecare taxă de participare la RotaRUN for Charity se duce către proiect, existând totodată posibilitatea, pentru cei înscriși, de a dona sau a strânge donații pentru cauza susținută.

Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul dedicat al proiectului: www.rotarun.ro


Gala Rotary District 2241 România și Republica Moldova, Cluj-Napoca, 23 februarie 2025

Acum 120 de ani, în această zi, 4 Prieteni – Gustavus Loehr, Silvester Schiele, Hiram Shorey și Paul Harris – se întruneau, la primul Rotary Club Meeting, în Chicago. Astăzi suntem peste 1,4 milioane de membri în întreaga lume.

Cu prilejul aniversării a 120 de ani de Rotary International, dar și 25 de ani ai Rotary District 2241 România și Republica Moldova, Cluj-Napoca a fost gazda Galei Rotary 2241 pentru premierea Excelenței.

Printre laureați s-au numărat colegii și prietenii noștri, Prof. dr. Ionel Haiduc și Prof dr. Ioan Aurel Pop, academicieni, pentru contribuțiile lor în calitate de fost și actual Președinte al Academiei Române, dar și pentru întreaga lor contribuție în cadrul Rotary. Premiul pentru Ionel Haiduc a fost înmânat de colegul și prietenul nostru Ioan Sbârciu, în calitate de fost Guvernator al Districtului 2241.

De asemenea, clubul nostru a fost premiat alături de Rotary Club București și Rotary Club Timișoara, fiind cele mai vechi cluburi reinstituite după 1990 și cărora le este recunoscută continuitatea cluburilor care au existat înainte de 1945.

Evenimentul a avut loc la Opera Națională Română Cluj-Napoca și ținem să mulțumim echipei Operei pentru sprijinul din această zi specială, dar și pentru că ne-a încântat cu spectacolul de balet “Zorba”.


Bal caritabil Rotary Club Pécs 2025

Suntem mereu alături de Rotary Club Pécs din Districtul 1911, Ungaria, și am participat cu drag la ediția 2025 a balului lor caritabil tradițional.

În acest an, clubul înfrățit cu Rotary Cluj-Napoca a pregătit un program complet pentru ziua de sâmbătă, 8 februarie. Evenimentul a inclus un spectacol susținut de elevii Liceului de Arte Plastice din Pécs, o tombolă, iar atmosfera a fost întreținută de orchestra Palatinus.

Seara, balul caritabil a fost deschis de Tari Annamária, Guvernator 2024-2025 al Districtului 1911, Ungaria și Wilhelm József Elnök, Președintele Rotary Club Pécs.

În imagine, Alexandru Coroian (Președintele Rotary Club Cluj-Napoca) și Tari Annamária (Guvernator District 1911, Ungaria) se află în plan central, fiind încadrați de președinții Rotary Club Odorheiu Secuiesc și Rotary Club Sfântu Gheorghe, de asemenea invitați la eveniment.


Serbările Iernii 2025

Vineri, 10 ianuarie, a avut loc o nouă ediție a proiectului “Serbările Iernii”, o manifestare de tradiție a clubului nostru, un eveniment dedicat susținerii educației și recunoașterii performanței școlare.

În cadrul evenimentului, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor olimpici naționali și internaționali din județul Cluj, alături de laureații concursului de eseuri “Școala Ardeleană și valorile europene”, urmat de spectacolul extraordinar de operă “Bărbierul din Sevilla” al lui Gioachino Rossini, o capodoperă care a încântat toți participanții!



Seminarul Fundației Rotary District 2241

În perioada 25-27 Octombrie 2024, a avut loc Seminarul Fundației Rotary, organizat de Rotary District 2241, la Oradea. Clubul nostru a fost reprezentat de Președintele din acest an, Alexandru Coroian, alături de Traian Strâmbu, invitat să prezinte realizările ICC România-Anglia, și de Mihai Pop, cel mai nou membru al clubului.

Mesajele și informațiile primite din partea colegilor implicați în nivelurile de decizie la nivel internațional și la nivel de District au reușit să ofere o imagine destul de clară asupra activităților Fundației și a rolului acesteia în viața cluburilor noastre.

Au fost împărtășite informații practice despre cum se pregătește un Global Grant, despre comunicare în cadrul proiectelor și gestionarea resurselor financiare, fiind prezentate exemple ale unor colegi, care au implementat deja un Global Grant.